Thursday, January 1, 2015

Anul Nou

Anul acesta nu mai simt trecerea dintre ani ca pe un moment in care se deschide un nou capitol in viata mea. 2015 chiar a inceput "sub semnul" grijii de multe si numai la formulari de dorinte nu mi-a stat gandul.

Simt totusi ca viata are intr-adevar ritmul ei firesc si e plina de prilejuri in care pot pune inceput bun. Sunt perioade in care ma simt plina de energie si de inspiratie si imi place sa ma cerecetez si sa-mi propun schimbari de atitudine. E un calendar intrinsec reglat de o multime de factori si mi se pare fortat sa incerc sa includ neaparat si Revelionul.

In principiu obisnuiesc sa imi trasez niste obiective pentru tot restul vietii, nu numai pentru un an. Nu amestec aici hotarari de genul: "anul asta trebuie sa-mi iau chiuveta mai adanca, cu doua compartimente si sa zugravesc", astea fiind nimicuri pe a caror rezolvare nu ma concentrez. Daca se poate, bine, daca nu, iarasi bine. Ma ingrijoreaza mai ales viata duhovniceasca pe care o duc.

Ce-i drept, mi-ar place sa notez tot ce ma anima la un moment dat si sa recitesc atunci cand ma paraseste entuziasmul, ma cuprinde uitarea si ma roade viermele descurajarii. In ultima vreme ma axez pe cateva directii de formare interioara. Nu dezvolt ideile, ca sa nu ma lungesc, ci scriu doar cate un motto care imi revigoreaza motivatia:

  • Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
  • Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.
  • Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
  • Orice virtute pe care ti se pare ca ai avut-o in lume sa o privesti cu greata, fiindca e amestecata cu puroiul pacatului. 

1 comment:

  1. fiecare dimineata e un nou inceput, dar nu stiu cati pornim cu dreptul.Eu, de multe ori, sunt pe pilot automat, n-am ragaz sa ma gandesc pe indelete si sa ma incredintez in liniste voii lui Dumnezeu.Iar seara de prea putine ori mai am puterea sa-mi fac un bilant.In vacante e momentul in care incerc sa ma detasez complet de problemele de serviciu, in primul rand, si sa ma reconectez cu mine si cu Dumnezeu la un nivel mai profund.Si eu as vrea sa scriu mai mult in jurnalul meu de rugaciune, si sa citesc macar Noul Testament zilnic.

    ReplyDelete