Wednesday, February 16, 2011

Primul an pe calea lactee

          În primul an de alăptare, la primul copil, cea mai mare provocare a fost mulsul. Am avut lapte foarte mult, cred că aş fi putut alăpta toţi bebeii din cartier :-) De altfel chiar mergeam după-amiaza la finul meu şi îl alăptam. Coşmarul a început încă din maternitate cu sâni angorjaţi plus ragade (de mastită m-a ferit Dumnezeu). De la medici până la femeia de serviciu, toţi care treceau prin salon mă asaltau cu sfatul: "Mulge-te! Vrei să ajungi la incizie?". Fiind foarte receptivă după ce oboseam eu cu mulsul, rugam pe oricine trecea pe la mine - soţ, mama, colege, asistente de la neonat etc. să mă ajute. Neavând experienţă la cei 21 de ani ai mei "goleam" sânul la muls, fără să-mi dau seama că prin asta nu fac decât să stimulez producerea unei cantităţi tot mai mari de lapte. Nu trebuie făcut aşa, ci doar muls atât cât să reducă puţin senzaţia de tensiune dureroasă şi aşteptat o zi, două ca secreţia lactată să se regleze în funcţie de cerere.Legat de muls: am întâlnit o mamă care nu ştia că trebuie manevrată doar zona areolară iar în rest masat uşor cu toată palma şi îşi făcuse multe vânătăi pe sân. Oare nici un medic nu o văzuse?
         O altă indicaţie greşită care mi s-a dat a fost să mă spăl cu apă şi săpun după fiecare supt. Cum reprizele de alăptat erau foarte dese, nu mai pridideam cu spălatul şi am grăbit (determinat) apariţia ragadelor. Sunt într-adevăr foarte dureroase, îmi era frică să mai pun copilul la sân. Cu toate astea am continuat programul la cerere şi nu am aplicat niciun unguent. Au trecut de la sine în 3-4 zile.Referitor la ragade, mă întreb dacă există mame care nu au exerimentat ragada. Eu am avut la fiecare dintre copii şi înclin să cred că poziţionarea corectă la sân nu depinde doar de mamă, ci şi de bebel. De abia după câteva zile prinde mamelonul bine, la început trebuie ajutaţi mult. Din fericire am născut copii cu greutate mare care au putut suge viguros.
        Am alăptat la cerere instinctiv (şi cererea putea fi şi după un sfert de oră de la ultima masă), am mâncat din toate legumele şi fructele pe care mi le-am permis şi primul meu copil nu a făcut nici măcar o criză de plâns (la următorii nu s-a mai repetat figura), vă rog să mă credeţi! Usturoi, urzici, fasole, varză murată, salată de vinete şi alte alimente îndrăzneţe nu mi-au creeat niciun fel de probleme.  Am ţinut toate posturile bisericeşti, Postul Mare a început la o săptămână după ce am născut primul copil şi cu toate acestea am avut lapte foarte mult. Nu mi-a apărut nici o carie nouă din cauza alăptării, cum mă speriau alţii şi nu am fost niciodată anemică (prin anemie se înţelege lipsă de Fe).
        Alăptata exclusiv, prima mea fetiţă a luat foarte bine în greutate. Medicul de familie s-a îngrijorat şi mi-a spus: "Mai dă-i dragă şi ceai! Ai un lapte prea gras!". Din fericire nu am ascultat sfaturile medicale.Nici cu diversificarea nu m-am grăbit, deşi acum 11 ani nu era la modă alăptarea exclusivă până la 6 luni, primul aliment solid introdus a fost pe la 5 luni jumătate-măr ras.
        Primul an de alăptare a fost din păcate de 10 luni pentru că între timp am rămas însărcinată cu al doilea copil şi mă simţeam îngrozitor.De altfel toate sarcinile mele cu fete au fost etichetate ca sarcini toxice, cu vărsături incoercibile până la aproape 5 luni ale sarcinii. După ce am născut a doua fetiţă prima deja nu mai voia să sugă, deşi am invitat-o.Încercând să sugă îi venea greaţă şi n-am mai insistat. A primit lapte de vacă la biberon, dar cantitatea zilnică pe care o consuma era prea mică: 300 ml pe zi. Tot după ce n-a mai supt a avut o cădere imunitară care s-a soldat cu un herpes ocular (era să orbească) Asta a fost, nu m-a susţinut nimeni să-mi spună că n-aş muri dacă alăptez însărcinată fiind, chiar dacă deseori simţeam moartea atât de aproape. Probabil erau doar scăderi ale tensiunii arteriale, dar mă speriau fiindcă nu mai experimentasem stări asemănătoare.
primul şi al 5-lea copil

        Am uitat să menţionez că primul an de alăptare la primul copil a fost cel mai uşor, deşi nu am avut ajutor la treburile casnice şi eram studentă.Nu am întrerupt cursurile, ci am reuşit să mă strecor alături de toţi chiulangii facultăţii :-) Cel puţin eu am chiulit pentru o cauză nobilă: copilul meu. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să le fac pe toate. Mai dificil mi s-a părut după ce am mai avut şi alţi prunci, toţi mici, când ar fi trebuit să fiu în trei locuri simultan şi să şi alăptez. Îmi aduc aminte cu drag de acest prim an de alăptare; pentru mine a fost o bucurie, mai ales că nu credeam să am lapte suficient (pesimisme de-ale mele). Mi s-a părut o minune .
      Am scris ca răspuns la postarea aceasta şi o felicit pe Rox pentru iniţiativa ei de a susţine tinerele mame care alăptează. 

1 comment:

  1. Este extraordinar cata putere da D-zeu mamelor!

    Felicitari!

    La momentul potrivit aceasta postare va avea link pe blogul meu. Iti multumesc!

    ReplyDelete