Sunday, October 15, 2017

Ce rabda...

...alte femei cunoscute (nu stiu de ce, dar exemplele din carti nu au asa impact) ma ajuta enorm sa nu mai cartesc niciodata fata de sotul meu. Sunt in biserica familii unde femeile se sfintesc prin multa suferinta. Nu stiu ce pacate au ele la activ si nici ce raspuns vor da barbatii lor la judecata, dar stiu ca nu as putea duce grosolanii ca acelea pe care le aud.


Mama de cinci copii, gravida cu al saselea, batuta de socri sau lovita de sot pe temeiul vorbelor spuse de ei,  nu are parte niciodata de o atitudine protectoare din partea lui. Si sta cu el si il ingrijeste si il iubeste!!!
Altele se confrunta cu ispita pornografiei si sunt jignite cum ca nu sunt la inaltime. Am intrebat pe una dintre ele de ce mai sta cu el si mi-a spus ca simte ca trebuie sa faca rabdare si vrea ca toata suferinta ei sa o converteasca intr-o jertfa inaintea lui Dumnezeu pentru copii.
Un parinte mi.a povestit de mama lui pe care o dadea sotul afara din casa cand se enerva, cu tot cu cei 12 copii, chiar si iarna sa fi fost.

Mai deschideti careva gura, ca nu sunteti intelese, ascultate si nu primiti flori? Eu, una, ma simt mica si netrebnica, eu, care nu am primit o palma toata viata si care ma deranjez daca vreodata barbatul se arata mai jovial cu strainii decat acasa.

Nu ma pot abtine insa sa nu ma intreb cum gestioneaza duhovnicii cazul celui insensibil din familie...

PS Nu sunt pentru a nu comunica standardele si asteptarile tale de la partener, dar unde el nu se poate schimba, si vine vorba de rabdare, cred ca ajuta sa te uiti imprejur sa constientizam ce cruce usoara avem de dus.

Friday, October 13, 2017

Ce numesc eu...

... atac dracesc: o tulburare care vine in anumite conditii si se intinde ca un foc de paie, stricand linistea interioara si lasand pustiu in suflet. E uimitor cum, desi evolueaza atat de tipic, nu ma prind decat dupa ce raul fost facut.

De obicei este precedata de vreo sfestanie sau vreo spovedanie periculoasa :) facuta de parintele meu sau de vreo marturisire a lucrarilor lui Dumnezeu. Poate aparea dupa orice forma de propovaduire a Adevarului, dupa orice succes in a face pace intre oameni sau in a sfatui pe calea cea dreapta pe cineva - pe scurt toata fapta cea buna care atrage invidia diavoleasca. 

Ma cuprinde in mod obisnuit inca din timpul somnului sau imediat dupa trezire, pana sa apuc sa fac obisnuitele inchinaciuni in duh cu care imi incep ziua.
Se instaleaza ca o stare de iritabilitate extrema. Reactionez interior prost la ganduri care in mod obisnuit nu ma destabilizeaza. Pe langa asta, desi nu am motive fizice sa imi fie rau, dar ma cuprinde o neputinta inexplicabila combinata cu cartire si intristare. 

Trec apoi la etapa urmatoare. Ma bosumflu, intep, reprosez si critic pana reusesc sa mai inflamez pe cineva (persoana favorita si la capitolul asta este tot sotul, bineinteles­čśŐ) Marturisesc cu rusine ca pana la varsta asta nu am reusit sa am atata stapanire de sine incat sa nu revars nimic in exterior din ceea ce ma bantuie. Dupa ce trece la el "buna-dispozitia" ma linistesc ca prin minune si mi se pare absurda atitudinea mea, as vrea sa intorc timpul inapoi, dar nu se mai poate.

Pe scurt, cam asa isi bate vrajmasul joc de preotesele fara minte, ca sa ii necajeasca prin ele si pe slujitorii casei Domnului. Recunoaste careva scenariul?

Ce asteptari...

...am avut eu de la sotiorul meu, ca protagonista a unor scenarii de sarcini horror cu tot cortegiul de manifestari psihologice aferente dezechilibrului hidro-electrolitic si hormonal.

  • sa stea cat mai mult timp cu mine, ca sa nu ma simt parasita, ci sa vad ca imi e alaturi in ceea ce am construit impreuna
  • de vreme ce eu pot sa stau la pat cu lunile, nu mi se pare drastic ca el sa renunte la orice plecari facultative, fiindca prezenta lui langa mine efectiv ma ajuta psihologic enorm sa inteleg ca nu m-am angajat  sigura pe acest drum greu
  • sa ma ingrijeasca, sa incerce sa imi procure ceea ce pot inghiti, sa imi faca masaj, ceaiuri, comprese reci etc
  • sa se roage pentru mine cu durere, ca pentru trupul sau si sa ma inconjoare cu multa afectiune
  • sa aiba grija de ceilalti copii si sa incerce sa reduca pe cat e posibil impactul pe care suferinta mea il are asupra lor, incurajandu-i ca totul va fi bine dupa un timp
  • sa ma inlocuiasca la treburile casnice atat cat ii permite timpul liber sau sa accepte ajutor de la o persoana de incredere
  • sa ma lase sa fiu eu cea care decide cand sa reluam relatiile intime, de vreme ce eu sunt cea care trebuie sa poarte in trup aceste suferinte la limita mortii


Treaba asta cu sarcinile toxice a iesit din cutia Pandorei si ne-a lovit frontal fara de veste pe amandoi.
Sa nu ma comentati cu ce se face si ce nu, ca in perioadele acelea nu eram eu cea de toate zilele.
Faptul ca le-am prezentat aici ca asteptari sa nu va bage in ispita de a deduce daca s-a ridicat totusi la standardele mele. Suntem totusi impreuna­čśŐ inca.

Tuesday, October 10, 2017

O investitie...

...care imi usureaza mult existenta, avand in vedere ca pana acum uscam rufe de la noua oameni in casa. Gradul de umiditate din apartament e mult mai aproape de normal. In plus, economisesc timpul in care stateam sa le intind si micsorez mult intervalul in care o rufa murdara poate fi din nou folosita. Nu imi dau seama de gradul de uzura al hainelor datorat strict uscarii automate, dar drept sa spun nu ma prea intereseaza, fiindca nu avem o vestimentatie pretentioasa de zi cu zi.

Desi stau acasa...

...cu copiii, tot simt ca nu petrec destul "timp de calitate" cu cei mai mici: ori am treaba ori dadacesc dupa cei mai mari.
Acum ca vine iarna, sper ca eu si Gheorghita sa avem mai mult timp doar pt noi doi, sa ne imprietenim si sa ne iubim :)

Monday, October 9, 2017

"Sa nu se uite la trup...

...ca este trecator". Ba eu am invatat din viata mea cat e de important sa te uiti la trup si aici am in vedere in primul rand sanatatea lui, pentru ca acesta e pamantul in care vor fi rasaditi copiii tai. Indraznesc sa subliniez un aspect controversat in mediul ultra-ortodox, crescut pe langa manastiri, in care oamenii casatoriti se inchipuie a fi cuviosi si cuvioase: preocuparea pentru latura estetica a corpului.

Sigur ca o femeie crestina pune grija pentru frumusetea sufleteasca pe primul plan si stie ca aceasta e responsabila de sanatatea casniciei, dar nu ne putem preface ca suntem fara de trup. Asa cum atunci cand gatesti te ingrijesti ca mancarea pe care o faci sa fie gustoasa si aspectuoasa pentru a fi mancata cu placere de ceilalti membri ai familiei, tot asa este necesar sa te straduiesti ca aspectul tau exterior sa fie placut atat pentru sot, cat si pentru copii (chiar si copiii ies din zona de comfort alaturi de o mama slampata).

Mai ales in cuplurile care se vor duhovnicesti am simtit o atitudine gresita din partea femeilor. De ce? Partial pentru ca mizeaza pe fidelitatea din motive religioase a barbatilor lor si nu isi pun problema concurentei, asa cum e ea in jungla atee. "Nu are incotro, tot la mine trebuie sa vina" (asta e citat din discutia cu o preoteasa evlavioasa dealtfel). De acord, dar e de datoria ta sa incerci pe cat poti sa ii fii pe plac, ca sa il ajuti in lupta cu ispita desfranarii care este atat de mare in zilele noastre. Nu te supara, dar cauta in spatele atitudinii tale si vei gasi acolo multa lene si delasare.

Mai este si tipul deznadajduit. Si eu m-am incadrat un timp aici. Sarcinile modifica aspectul corporal atat de mult incat ai impresia ca niciodata nu vei mai avea un aspect agreabil. Cu riscul de a ma repeta, marturisesc ca am avut efectiv un soc atunci cand mi-am privit abdomenul dupa prima nastere. Bine, dupa un timp, situatia s-a ameliorat considerabil, dar intre primii patru copii am avut o burtica mereu suspectata de straini ca fiind o sarcina. Ceea ce vreau sa spun este ca nu e ok sa nu incerci nimic pentru a remedia. Putin sport, putina dieta dau ceva rezultate daca esti consecventa si nu ai vreo boala endocrina pe fundal.

Pe langa ceea ce intreprinzi fizic pentru corpul tau, conteaza enorm sa te eliberezi de complexe si sa fii degajata mental in ceea ce priveste evolutia curbelor tale. Nimic nu e mai atragator decat dezinvoltura. Mai ales daca esti o multimamica, priveste-ti corpul si invata sa il vezi altfel si sa pretuiesti felul in care viata care a izvorat din pantecele tau a lasat urme adanci. Nu te gandi strict la elementele vizuale pe care nu le mai poti influenta si fii constienta ca ele au o pondere redusa in sarmul personal comparativ cu imaginea ta in dinamica (zambet cald, mimica bine-dispusa, gesturi afectuase, miscari gratioase etc).


Am scris toate astea pentru ca eu cred ca nu exista femeie pe care sa nu o intereseze deloc cum arata. Cand spun asta ar trebui sa bag si un disclaimer prin care sa arat ca nu iau in discutie maicile si nici pe cele atinse de vreo tulburare psihica.  Am simtit  nevoia sa completez ca pe manualele cu instructiuni tehnice: acest lucru e normal si nepericulos ­čśŐ chiar si pentru cele care sunt in biserica.

Si pentru ca nimic nu e mai convingator decat exemplul personal, postez doua fotografii pe care mi le-a facut Grigo in septembrie, pe cand eram impreuna internati si se plictisea grozav. Imi pare rau ca nu gasesc acum si una before, de cand aveam vreo 90 de kg.



Wednesday, October 4, 2017

Cauti...

...o femeie inteleapta? Atunci, nu te uita dupa diplome sau functii sociale cate are, ci dupa cuvantul Scripturii, caut-o la ea acasa, in familie. Are barbatul ei inima vesela, e implinit alaturi de ea? Cum o priveste? Copiii sunt pe calea cea buna a invataturilor bisericii? Le arata dragoste si blandete, desi ii tine si in frau cu asprime? Casa ii e ingrijita si simti o atmosfera calda cand ii pasesti pragul? Ea se osteneste pentru toate cu drag sau carteste?

Se prea poate sa n-o gasesti printre desteptele acestei lumi. Caminul e academia care o valideaza in calitate de femeie, restul sunt praf in ochi. Toate celelalte realizari raman cumva in urma, dar maiestria cu care isi indeplineste misiunea complexa in familie propulseaza femeia in vesnicie.